CLEJA – IERI, AZI ŞI MÂINE

miercuri, 14 Septembrie 2011

Preotul Satului

Filed under: Uncategorized — zulu @ 8:44 pm

Vichilix Somușca/ Primul paroh din sat a fost părintele Gherghina Ioan, pentru noi cunoscut sub numele de Gyorgyine Pater. Un om cu caracter mare. Un om care mai bine a muncit în închisorile comuniste din Delta Dunării decât să se lepede de Rândul Franciscan. Gyorgyine Pater era un om sfânt în adevăratul sens al cuvântului. În anii căt a fost paroh în sat, ne ajuta din toate punctele de vedere. Chiar și material ajuta pe cei ce aveau nevoie. Pusese telefonul fix în parohie ptr ca cei ce au nevoie de telefon să se folosească de ea (salvare, pompieri sau alte urgențe, atunci nu exista telefon mobil). Pe timpul lui Gyorgyine pater ușa parohiei era deschisă 24 din 24 de ore. Știa să laude satul și dacă era nevoie știa să folosească cuvinte de dojană. Știa să se apropie de om și la nevoie să-l întăreasca sufletește. Era un adevărat păstor al sufletelor un adevărat om al credinței în Dumnezeu. Ne știam locul nostru în lume chiar dacă eram în floarea comunismului minciunos. La bâlciurile din satele vecine era mereu înconjurat de foarte multă lume. Foarte mulți vreoiau doar să-l atingă. Dacă el ținea predica atunci erau mulți la bâlciul respectiv. Pe vremea ceea era o mândrie că eram din Somusca.

Gyorgyine pater a fost un preot de nota 10.

După Gyorgyine Pater a venit ca paroh părintele Eduard Ferenț. Eduar pop. Un preot învățat, un om drept și cu o cultură foarte mare. Se comporta frumos cu noi. Erau câțiva care spuneau că este un dușman al poporului dar noi nu dădeam importanță acestor zvonuri. Eduar pop de la bun început ne-a spus în bisercă ”Aud că oamenii din sat vorbesc mai mult pe ungurește. Rog bătrânii care nu știu româneste să folosească la spovadă limba pe care o știe și o vorbește”. Marea majoritate a oamenilor au răsuflat cu ușurință, pentru că aceste cuvinte erau destul de importante pentru ei. Eram mândrii de Eduar pop și eram mândrii că suntem din Somușca.

Eduar pop a fost un preot de nota 9-10.

Din 1984 succesorul lui Eduard Ferenț a fost părintele paroh Gal Mihai. Gal pop. Parohia din Somușca a intrat pe un drum al decăderii morale, care ține și în zilele noastre. Gal pop era mai mult un bețiv decât un păstor al sufletelor. De multe ori adormea în scaunul de spovadă, se clătina vizibil în timpul liturghiei. Semâna mai mult a maistru zidar decât a preot. De la început ne-a zis de pe altar că ”Să nu vorbească nimeni pe ungurește în scaunul de spovadă pentru că eu nu vreau să aud nimic în limba asta a diavolului”. De multe ori certa femeile mai în vârstă să numai vorbească pe ungurește. Prima dată a început să-și bată joc de tineretul satului. A impus ca distracțiile să se țină numai până la orele 22. După ora 22 se plimba cu ciomagul în mâna și pe cine găsea pe drum sau în poartă cu prietena, îl lua la ciomăgit. Spovăduia numai pe cine vreoia. Era mereu beat și mereu nervos. A desființat consiliul parohial și a pus oameni noi care erau fideli lui. A început să-și impună legile propii pentru tot satul.
Am început să ne debusolăm. Numai simțeam că suntem ascultați în problemele noastre, numai auzeam un cuvânt de laudă, nu mai aveam un ajutor sufletesc, numai eram mândrii de noi în acele timpuri crâncene ale comunismului. Am început să mergem cu capul aplecat. Ne-am uitat fără să comentăm nimic cum a izgonit din sat familia lui Patrascu Gheorghe Pitiri, din niște motive personale. Pâna la căderea dictaturii comuniste numai securitatea reprezenta un anumit frâu ptr Gal pop. După decembrie 89 Gal pop nu a mai ținut cont de nimeni și nimic. Era o perioadă întunecoasă când fiecare om își căuta locul în țara asta. Economia era la pamânt. Moralitatea se împotmolise undeva prin mocirla comunistă. Oamenii atunci aveau cea mai mare nevoie de biserică. În perioada asta nefastă Gal pop începea demolarea bisericii vechi. Bani nu erau. Locurile de muncă se desființau în fiecare zii cu sutele. Tot mai mulți începeau să se uite din ce în ce mai des la fundul paharului cu vodca Bunica sau Adio Mamă. În vremurile acelea nu ne lipsea o construcție de biserică nouă. O construcție grandioasă, un edificiu care ne-a terminat material mai mult de cinsprezece ani și care defapt nu se va încheia niciodată. Este o cladire prost gândită și anapoda construită. Gal pop ne-a luat biserica construită de strămoșii noștrii, medeanul din fața bisericii, teii, grota, umbra rece de vară a nucilor de lângă biserică. NE-A LUAT ISTORIA SATULUI.
Avem în schimb a ”catedrală”, o dita mai biserică în care vara e foarte cald și iarna e foarte frig. O biserică fără temelie adevărată pentru că a fost facută fără dorința satului. Ne aducem bine aminte când Gal pop nu a ascultat de majoritatea satului și s-a răstit la noi spunând că dacă nu vrem, el o să facă și singur biserica asta. Nume nu spun cine era lângă el pentru că acum numai are rost. Din păcate dărămatul a mers repede dar ridicatul a fost lung si cu eforturi imense din partea satului.
La liturghia de seară din ziua sfințirii bisericii Gal pop ne spunea că ”Numai acum îmi dau seama că biserica asta nu e goală ci e prea mare pentru satul acesta”.

Mulțumim pentru sinceritate.

La slujba de rămas bun ne-a prezentat următorul paroh în felul următor ”Nu mai am puterea să continui această biserică dar va veni un preot cu multe pile sus puse și el va termina biserica”.

Gal pop a fost un preot de nota 5-6.

Următorul paroh a fost preotul Maties Francisc. Omul cu pile. Un preot încrezut, cu studii superioare, cu lipsa culturii generale și a celor șapte ani de acasă. A venit cu un Golf II pe care l-a schimbat in III. IV. si a plecat cu golf V. În timpul cât a fost parohul satului, noi eram după placul lui când o turmă de oi, vite, nestiutori de carte, boi, animale și multe altele de acest gen. Fiind un om al timpurilor noi, pentru el timpul însemna bani. Deci din lipsă de timp, bine înțeles, la noi slujbele de duminică țineau 25-30 de minute. Temele predicilor erau luate de pe radio șanț și nu prea aveau nici o tangență cu cărarea spre Dumnezeu. Era mai mult ocupat cu învrăjbirea dintre noi şi cu ofertele PSD. Ne invăța de pe altar cum trebuie făcut sex. După spusele lui era o necesitate pentru că suntem niște animale și să ne învățăm ca oamenii. A încercat să ne explice că trupul credinciosului decedat este defapt un hoit, că nu trebuie să facem praznic în cinstea fratelui nostru trecut în viața veșnică. Ne-a interzis trasul clopotelor când se aducea în sat un frate de al nostru decedat în alt loc. De Sfintele Rusalii Duhul Sfânt nu ia nici un fel de chip cel mai puțin chip de porumbel, că florile care se sfințesc în biserică nu sunt bune nici pentru vaci darămite pentru înlăturarea duhurilor rele sau pentru altfel de obiceiuri. El făcea liturghie cu prohod și cununie la un loc căci așa vreoia el. Defapt nu înțelegeam de cine își bate joc cu acest gest, de familia îndoliată sau de familia veselă. Încet încet am început să credem că noi suntem niște oameni de nimic. După el satul era împărțit în felul următor: o mână de oameni buni (apropiații lui, PSD-iștii) și restul, oameni de nimic și fără caracter minus UDMR-iștii care defapt nici nu erau oameni. Dar cum bine știam el venise să ne termine biserica. Toată puterea muncii satului în acești ani lucra ce și cum putea prin străinătăți. Se trimiteau acasă bani, din care o treime sau de multe ori chiar și jumătate erau absorbite de construcția bisericii și de schimbul golfurilor + excursiile prin străinătăți ale preotului. Cel puțin așa se crede, având în vedere că el avea un salariu de cinci-șase millioane pe lună. După acești ani de deprimare sufletească și decădere morală, îndepărtare de la adevărata credință în Dumnezeu încercam să sperăm în mai bine.

Matieș Francisc a fost un preot de nota 4-5.

În 2008 parohul din Somusca era Preotul Cosa Stefan. Un om inteligent, cult, învățat și gospodar. A priceput repede că suntem debusolați și învrăjbiți unii împotriva altora. La început a încercat să elimine aceste divergențe dintre oameni. O parte din consătenii noștri văzând că preotul nu e de nici o culoare politică și că nu are de gând să asculte de primarul PSD-ist, imediat l-au trecut obligat în tabăra PDL sau UDMR. Acești oameni erau mereu torționați de preotul Maties și de către primar. Lucrurile au escalat din grav în foarte grav. Decăderea noastră a atins culmi de neînchipuit in viața acestui sat pașnic până nu de mult. Am aruncat fecalii de om în curtea parohiei, ne certam în gura mare cu preotul după slujba de duminică. Ne-am luat la bătaie cu preotul. Am ajuns ca azi să fie o rușine să zici că ești din Somușca.

Coșa Stefan a fost un preot de nota 8-9.

Acum este preot paroh părintele Ciceu Valentin. Încă nu-l cunoaștem. Doar atât știm că e din Faraoani. Oamenii din Tărâța au spus și bune și rele despre el. Pâna de crăciun o să-l cunoaștem și noi. Sperăm să ne arate drumul bun spre Dumnezeu.
Să ne trezească dragostea Dumnezeiască din noi. Să ne învâțăm a simți iubirea aproapelui. Să trăim ascultând de cele zece porunci ale lui Dumnezeu. Să ne arate că timpul nu înseamnă bani, timpul înseamnă însăși viața noastra, viață cu care suntem datori lui Dumnezeu. Să ne ajute să fim uniți și să trăim în spiritul lui Dumnezeu așa cum au trăit părinții și părinții părinților noștrii. Să ne dăm seama că satul nostru a fost și este un sat cu oameni demni și mândrii, și trebuie să ieșim din acest val de degradare morală în care am fost aruncați de niște oameni incapabili în munca lor. Oameni care nu au avut chemare pentru a fii în slujba Domnului.

Să fim ca odinioară: ” Mândru de a fii din Somușca”.

20 comentarii »

  1. Probabil voi fi înjurat de unii, aplaudat de alţii, dar un text de lungimea celui scris de vichilix Somuşca, rar l-am găsit p-acilea şi cred că spune lucruri pe care mulţi le vor analiza în profunzime. Îmi fac doar datoria de a-l aduce în prim plan pentru o mai bună vizibilitatea şi nu voi comenta niciuna din părerile exprimate de autorul textului…având doar următoarea menţiune: Pe părintele Gherghina l-am cunoscut mai îndeaproape datorită bunicului răposat Demeterca Ianoş cât şi a rudei noastre din Somuşca, răposat Pruteanu, care i-a fost foarte apropiat. Ştiu că-l căra cu trasura peste tot…de la Ciucani şi Berendeşti până la Valea Mare

    Comentariu de zulu — miercuri, 14 Septembrie 2011 @ 9:16 pm

  2. De aseară de la ora 20.44 şi până la ora asta 21.17 / 15 septembrie 2017, adică 24 ore trecute fix😉 articolul cu „Preotul satului” a avut accesări cât are blogul în două săptămâni ale ei mai bunicile. Înseamnă că interesează ceea ce scrie acolo❗ . Foarte multe accesări sunt ale „vizitatorilor unici” care trec pentru prima dată pe acest blog. Să dea Domnul să mai treceţi, dar bine ar fi dacă v-aţi deschide şi gura spunându-vă opinia !
    Vedeţi bine unde ne-a adus lipsa de atitudine 💡

    PS Dacă afişarea adresei de email este o barieră, atunci voi scoate această obligativitate, dar după ce ascult mai multe păreri!

    Comentariu de zulu — joi, 15 Septembrie 2011 @ 9:26 pm

  3. Of.of.of.Mare este gradina domnului!

    Comentariu de xyz — Duminică, 18 Septembrie 2011 @ 7:02 pm

  4. Bravo Asangé. Ma bucur ca va mai spunetzi si voi cate o parere. Ai scris prea putzin despre Györgyine Páter, dar e bine si asa. Dai tot inainte….sper ca nu te opresti aici🙂.

    Comentariu de gratzy — luni, 19 Septembrie 2011 @ 3:29 pm

  5. Va felicit pentru site,si pentru initiative.

    PR EDUARD dupa parerea mea avea tot ce un OM ,in toata esenta sa putea avea,si era un Preot plin de Dumnezeu.
    Rezultatul ????tot barfe si nemultumiri .Problema este nu la ce a fost ,ci la ce este ,pentru ca datorita unor grupuri de interese,
    sunt oameni nevinovati care vor putea ramane fara preot si fara Sfanta Liturghie,si daca nu vom invata sa si ascultam,
    sa fim uniti ,..nu vreau sa ma gandesc la ce va urma…..Dumnezeu sa ne aiba in paza.

    Comentariu de cristina — marți, 20 Septembrie 2011 @ 11:14 am

    • Vă mulţumesc de vizită şi vă mai aştept ! …chiar cu texte care să merite a fi ridicate pe blog ca topic💡

      Comentariu de zulu — marți, 20 Septembrie 2011 @ 8:54 pm

  6. Cleja Astăzi

    http://www.makesurvey.net/cgi-bin/survey.dll/D319C0B8DC0A492BB08502A03AD1A703

    PRIMĂRIA CLEJA – Plan Integrat de Dezvoltare Cleja Acest chestionar are doar rol informativ. Dacă sunteți din comuna Cleja, sau cunoașteți situația actuală a comunei vă rugăm să răspundeți cu sinceritate la următoarele întrebări. Această inițiativă are rol de a da conducerii și celor responsabili o privire de ansamblu, chiar dacă ei nu sunt atât de interesați de acest fapt. Vă rugăm Pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare şi a fi cât mai aproape de nevoile cetăţenilor, vă rugăm să răspundeţi la următoarele întrebări:

    Comentariu de Buda — marți, 20 Septembrie 2011 @ 3:45 pm

    • Îmi pare rău pentru apariţia cu întărziere a comentariului, dar a fost perceput ca spam !

      Comentariu de zulu — marți, 20 Septembrie 2011 @ 8:49 pm

      • cine e acest ,,mare istoric” al satului? din ce am remarcat esti un fan a lui cosa,restul fiind unul erou altul prea destept pt ,,tine” celalt betiv,un psd ist si incult.sunt curios in ce categorie o sa-l plasezi pe actualul.[vad ca ai imaginatie]

        Comentariu de florentina — Duminică, 29 Ianuarie 2012 @ 10:39 am

      • Francisc,
        Observ că şi tu ai imaginaţie, dacă ai fost nevoit să te ascunzi sub nick feminin😉 …sau ai nume de scenă😉 . Cine a scris articolul şi-a exprimat o părere personală pe care şi-o face public prin intermediul acestui blog ! Unde este problema❓

        Comentariu de zulu — marți, 7 Februarie 2012 @ 8:37 pm

  7. nu aveti altceva de facut decit sa vorbiti preotii de rau?
    rusineeeeee……o sa va bata DUMNEZEU!

    Comentariu de Cineva — luni, 10 Octombrie 2011 @ 2:00 am

    • Claudia dragă,
      Subiectul este despre preoţii satului❗ …şi până la urmă este părere unui om care şi-o face publică.
      Dacă ai citi mai des lecturile biblice sau mai bine zis scripturile, ai constata că au existat dintotdeauna opinii diferite chiar şi-n vremurile biblice. De ce am fi noi mai diferiţi❓

      Comentariu de zulu — joi, 13 Octombrie 2011 @ 8:41 pm

  8. Ne-a batut ….de mult ….pe noi Dumnezeu ca ne-a dar astfel de preoti!

    Comentariu de Minut — miercuri, 12 Octombrie 2011 @ 10:10 pm

  9. de cand sunteti voi atata de destepti incat sa dati note unor oameni?Valentine chiar te-ai cobarat atat de jos,incat le faci jocul udmer-istilor.Nu uitati,ca sa fii prot,,trebuie sa faci multe sacrificii,sa te pregatesti mult.Rusine de zece ori rusine…………….

    Comentariu de xyz — sâmbătă, 5 Noiembrie 2011 @ 6:33 pm

    • Hai să fiu puţin ironic😉 …Dacă sunt aşa de jos, înseamnă că am şanse mari să urc😡
      Totuşi ! …m-am explicat în primul coment : am ridicat un coment la nivel topic …şi nu văd de ce ne-ar supăra unele păreri ale consătenilor noştri. Iar vrem să fim egali❓ Şi…de ce zici că este udemerist…ei nu sunt tot oameni chiar dacă au altă opţiune poilitică❓
      Mai multă relaxare a minţii nu strică…Chiar am apreciat faptul că textul ne aduce aminte de preoţii care ne-au marcat tinereţia. Ce este rău în a-ţi arăta loialitatea pentru unul şi dezamăgirea pentru celălalt❓

      Comentariu de zulu — sâmbătă, 5 Noiembrie 2011 @ 8:59 pm

  10. nu mai ai nimic nou?

    Comentariu de xyz — Duminică, 13 Noiembrie 2011 @ 4:50 pm

  11. daca crezi ca ma ascund, atunci pe tine te cheama zulu frumos nume , sA MA ASCUND? DE CINE ;e parerea mea si nu ai cum s-o schimbi.joaca cartile pe fata. ”nu ai curaj”

    Comentariu de george — Duminică, 12 Februarie 2012 @ 10:06 pm

  12. Am stat de vorba cu fiecare preot din sat si nu sunt de acord cu comentariile negative. Vedem lucrurile la suprafata si aruncam cu piatra. Fiecare preot s-a sacrificat pentru sat si sunt exemple de urmat. Trebuie sa ne mandrim de ei si sa sfintim numele lor. Am avut oameni exemplari de la care am avut de invatat si au oferit mult pentru sat.

    Parintele Gherghina a fost inchis pentru credinta, un adevarat erou.
    Parintele Eduard a fost alungat din Institut si exilat la noi in sat dpdv politic. E un profesor excelent si are multe carti scrise.
    Parintele Gal si-a sacrficat viata pentru constructia bisericii din Ciucani si Somusca. A fost de multe ori batut de Militie si a muncit mult sa construiasca biserica.A infintat scoala in sat s-a implicat ptr. elevi.

    A sta pe margine si comenta e usor, insa nu cunosc alte persoane din sat care sa ofere asa de mult si sa primeasca foarte putin, nici macar recunostinta.

    Comentariu de Lasalu G. — joi, 9 August 2012 @ 11:38 pm

    • Fiecare individ are drept la opinie ! Nu suntem la vreo judecată … şi nu văd de ce ne-ar supăra opinia altuia care nu vorbeşte mieros, în cazul discutat, de preoţi ! Sunt şi sfinţiile lor ca şi noi, muritori❗

      Comentariu de zulu — sâmbătă, 11 August 2012 @ 11:07 pm

  13. „Lucrurile au escalat din grav in foarte grav”. Domnule impartitor de note pentru preoti, limba romana nu este o opinie!

    Comentariu de Crestin catolic — vineri, 13 Iunie 2014 @ 11:53 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: