CLEJA – IERI, AZI ŞI MÂINE

Duminică, 6 Martie 2011

Repere istorice şi etnografice: Cleja

Filed under: Uncategorized — zulu @ 6:33 pm

Anton Coşa, Cleja. Monografie etnografică/ Situată într-o regiune pitorească, remarcată şi de călătorii străini care au trecut pe aici, localitatea Cleja este din punct de vedere etno – folcloric, şi nu numai, una dintre cele mai reprezentative aşezări de catolici din Moldova.

Vechimea acestei comunităţi rurale coboară în timp până în secolul al Xll – lea, după cum ne arată menţiunile documentare. Denumirea acesteia, unică în spaţiul românesc, derivă din cuvântul latin ecclesia, întâlnit în Transilvania sub forma ecleje, însemnând biserică, proprietate a bisericii ori a personalului acesteia sau comunitate administrativă bisericească.

Locuitorii din Cleja sunt de religie romano – catolică, fiind menţionaţi în timp de o serie de documente. Pentru prima dată îi găsim pe catolici într-o relatare a misionarului Bernardino Silvestri din anul 1696, care aminteşte localitatea Clesa cu 72 locuitori, toţi catolici. Ascendenţii locuitorilor catolici de astăzi din Cleja provin după toate probabilităţile din Transilvania. Cadrul etnografic al aşezării demonstrează elocvent acest fapt.

Casele din Cleja se încadrează în tipul casei tradiţionale româneşti cu toate transformările survenite în decursul timpului. Construcţiile contemporane nu înlătură tradiţia în totalitate, urmărind atingerea unei valori estetice superioare, în consonanţă cu gusturile celor care le întemeiază. Ele sunt prevăzute cu prispe, care le încadrează de regulă pe două laturi, majoritatea având şi cerdac cu stâlpi ornamentaţi, dintre motive, cele mai prezente fiind cele geometrice. Existenţa şurilor mari, într-o măsură mai redusă astăzi, trimite către spaţiul transilvănean. Interioarele arată, la rândul lor, preocuparea pentru frumos a locuitoritor, remarcându-se printr-o ingenioasă combinaţie între tradiţie şi inovaţie. Camera de sărbătoare sau Casa mare, cum este numită aici în Cleja, iese în evidenţă prin multitudinea de obiecte ce se găsesc în interiorul acesteia şi bunul gust cu care sunt rânduite. Se întâlnesc aici ţesături de o valoare artistică remarcabilă ce denotă măiestria celor care le-au lucrat.

Privit în ansamblul său, portul popular tradiţional din Cleja se integrează costumului românesc. Costumul popular de aici iese în evidenţă prin cromatica specifică, sobră ori mai vie, prin gama largă de motive decorative, toate acestea fiind rodul unei fantezii deosebite a creatorilor populari, transpuse implicit şi operei create. Gama largă a ornamentaţiei se explică atât prin variatele zone din Transilvania de unde au venit şi implicit au adus costume tradiţionale specifice ascendenţii locuitorilor catolici de astăzi din Cleja, dar şi prin faptul că odinioară fetele, dintr-un accentuat spirit de originalitate, ascundeau, de regulă, modelele pe care le ţeseau pe cămăşi (şi nu numai), pentru ca celelalte fete să nu le cunoască înainte ca ele să fie purtate şi, evident, arătate celor din jur, de cea care le-a creat.

Locuitorii din Cleja au ca ocupaţie principală agricultura, alături de care un loc important între îndeletniciri îl are creşterea vitelor. Cultura viţei-de-vie cunoaşte, de asemenea, o largă răspândire în Cleja, în timp ce ocupaţii ca stupăritul ori pomicultura sunt practicate într-o măsură mai mică. Dintre meşteşuguri, amintim existenţa şi aici a cojocarilor, sumănarilor, fierarilor, dar, mai ales, a lemnarilor (dulgheri, butnari, dogari), lucrul cu lemnul bucurându-se, atât odinioarâ cât şi astăzi, de o mare preţuire printre localnici.

Casele, căruţele, diferitele obiecte de uz gospodăresc, confecţionate din material lemnos ori folosind într-o măsură mai mare sau mai mică lemnul, dezvăluie şi ele dragostea locuitorilor pentru lucratul lemnului, migala şi priceperea cu care-l modelează. Remarcăm lada de zestre, de formă paralelipipedică cu capac drept, ornamentată cu figuri, de regulă geometrice. Unele dintre ele erau iniţial bălţuite, după care se ornamentau, dând naştere în acest fel unui contrast specific. Există analogii între lăzile de zestre din Cleja şi cele similare întâlnite în Transilvania. Şi aceste lăzi dezvăluie bunul gust şi fantezia creatorilor populari.

Obiceiurile calendaristice sunt, la rândul lor, foarte importante. Se mai conservă încă unele practici şi credinţe, înainte vreme cu o încărcătură de semnificaţii magico-rituale pierdute însă în decursul timpului. Reverberaţii transilvane sunt evidente şi aici. Amintim în acest sens obiceiul matca din prima duminică de după Paşti, numită de localnici Duminica Albă sau Duminica Mătcii, zi în care tinerii se legau fraţi şi surori, schimbând între ei ouă scrise. Aceste ouă erau scrise în Cleja nu în zilele imediat premergătoare duminicii Paştelui, ca în alte locuri, ci în săptămâna de după Paşti, deci anterioară Duminicii Mătcii. De Paşti doar se vopseau ouă roşii în Cleja. Obiceiul matca se mai întâlneşte, sub forma mătcălăul, doar la românii din zona  Banatului, în forme de manifestare particulare, desigur, dar tot în legătură cu legarea de fraţi şi surori.

Dintre obiceiurile de peste un an mai menţionăm colindele necântate, care se obişnuiesc în Cleja în dimineaţa de Sfinţii Mărunţi (27 decembrie) sau Prunci Nevinovaţi, când copiii şi feciorii umblă cu câte o nuia de alun în mâini, lovind pe cei care îi întimpină la intrarea în casă şi rostind o urare de prosperitate, sănătate, noroc şi fericire în anul care urmează să vină, urare adresată, evident, celor pe care-i ating cu nuiaua. Aceleaşi urări de bine, adresate de data aceasta întregii familii (inclusiv vieţuitoarelor) colindate, le reîntâlnim rostite cu alte cuvinte desigur şi în  dimineaţa de Anul Nou, când, în Cleja, se umblă cu semănatul, colindătorii aruncând în faţa gazdelor, pe jos, boabe de grâu ori de porumb în timp ce binecuvântau.

În cadrul ciclului familial, nunta ocupă un loc bine determinat, prin latura ei spectaculară, prin implicarea, mai mult sau mai puţin directă, a comunităţii rurale, dar, mai ales, prin faptul că, prin premise, desfăşurare şi urmări, constituie o perioadă de trecere de la un statut social la altul. Şi din analiza atentă a ceremonialului de nuntă se desprind analogii cu spaţiul românesc  transilvănean.

Amintim aici doar obiceiul vestirilor sau strigărilor în biserică, de către preot, după logodnă, de trei ori la rând, în trei duminici, a tinerilor care urmează să se căsătorească, obicei menit să descopere eventualele piedici care ar putea sta în calea căsătoriei celor doi.

Ceremoniile funerare din Cleja reuşesc să conserve, dincolo de unele încercări de alterare, o serie de rituri de separare, rituri de prag, rituri de agregare, individuale sau colective, menite să faciliteze marea trecere a celui dispărut din această lume, uşurarea integrării acestuia într-o altă existenţă, respectiv în lumea de dincolo, şi, implicit, să protejeze pe cei rămaşi în această lume, comunitatea rurală în ansamblul ei, comunitatea restrânsă a rudelor, a neamurilor celui dispărut în special, de eventuale crize, de eventuale manifestări negative şi nocive în acelaşi timp, determinate de pierderea şi înstrăinarea unui membru al acestei comunităţi.

În cadrul obiceiurilor de înmormântare din Cleja, un loc aparte îl ocupă cântecele morţilor sau cântecele de mort, interpretate în nopţile de priveghi la căpătâiul celui dispărut. Variantele culese din Cleja sunt de o autenticitate şi o forţă de sugestie remarcabile, prin motivele ce le transmit. Erau cântate (şi sunt şi astăzi) după un ritual strict. Una din femeile care compuneau grupul de cântătoare (în care puteau fi şi bărbaţi) dădea tonul recitând (nu cântând) primul vers, după care urma revărsarea melodică a aceluiaşi vers, în interpretarea întregului grup prezent, continuându-se tot astfel până la sfârşitul cântecului. Coexistenţa acestor cântece de mort cu versurile funebre (creaţii ale mediului eclesiastic intrate în repertoriul folcloric), faptul că unele motive se întâlnesc şi în bocete numite în unele zone ale Transilvaniei cântare la mort sau cântare de mort, linia metodică şi perpetuarea lor prin intermediul unor caiete vădesc similitudini evidente cu spaţiul transilvan.

Localitatea Cleja a fost intens şi sistematic cercetată, mai ales din perspectiva folclorului existent aici, de către specialiştii maghiari care au cules în decursul timpului o varietate impresionantă de creaţii folclorice perpetuate de localnici în graiul ceangău. Din Cleja a fost culeasă prima variantă a Mioriţei (în graiul ceangău local), de către preotul de atunci din Cleja, Inocentius Petras (născut în satul vecin Faraoani), care a notat-o în scris în anul 1843. Această primă variantă a Mioriţei prezintă în opinia specialiştilor o valoare artistică deosebită. Din aceste concluzii transpare, într-un mod tot mai evident, că ne-am ocupat de un spaţiu etnografic de referinţă. A fost pentru noi un privilegiu şi, în acelaşi timp, o datorie de recunoştinţă apropierea de acest univers rural cu un specific aparte.

Am insistat asupra cadrului etnografic în special nu doar pentru că este cel care defineşte localitatea Cleja şi o scoate în evidenţă, ci şi datorită faptului că aspectele legate de cultura populară tradiţională sunt cele mai expuse degradării şi dispariţiei.

16 comentarii »

  1. Chiar dacă nu împărtăşesc în totalitate cercetarea realizată de Anton Coşa(dacă nu m-nşel actualul episcop de Chişinău), în lucrarea domniei sale regăsesc toate obiceiurile cu care eram familiarizat până când am plecat din comunitate. Este trist că aceste obiceiuri devin amintire. Predarea între generaţii nu s-a făcut. Dacă pentru noi cei din generaţia mea şi ale altor generaţii aceste obiceiuri erau o măndrie „viscerală”, astăzi asistăm la pierderea lor integrală. Aud opinii care mai de care mai sugubeţe, să ne mândrim cu casele noi făcute pe deal, de snobismul afişat prin comportare, cocalarismul împrumutat de la ţigani etc, dar nimic care să mă trezească la a reînvia tradiţia, obiceiul, care este mai de preţ decât toate bunurile materiale moderne.
    Aştept şi opinia vostră….

    Comentariu de zulu — Duminică, 6 Martie 2011 @ 7:18 pm

  2. Ai dreptate vali,este un episcop de Chisinau cu numele de A.Cosa.ANTON COSA istoric,doctorand si alte titluri pe care inca nu le cunosc, este un tanar din CLEJA{buda}.El este cel care a sris aceea lucrare istorica si multe alte lucrari destre originea ceangailor.Dupa cate cunosc in acest moment lucreaza la Muzeul de Istorie din Bacau,colaboreaza cu Universitatea Bacau .etc.Este cu adevarat un om al culturii care a demonstrat acest lucru.Din pacate nu prea are loc in elita comunei din cauza egoistilor aflati la putere.Dupa parerea mea fiind lucrarea lui ar fii trebuit sa-i ceri acceptul.Prima regula a unui „jurnalist”este sa verifice informatia pe care vrea sa o publice.Foloseste netul sau telefonul apeleaza la ajutoare.Ar fii fost frumos sa prezinti si varianta udmr-ului[Fundatia Siretul}, dupa care sa incercam o dezbatere.Ce zici merita o incercare.

    Comentariu de xyz — luni, 7 Martie 2011 @ 7:40 am

    • Foarte rău dacă este din Cleja😉 . Lăsând gluma la o parte…nu ştiam de el sau cel puţin nu s-a făcut cunoscut. Oricum, la fel cum precizam şi-n primul comentariu, sunt în parte de acord cu opiniile exprimate în lucrare. Cele care privesc originea noastră sunt copieri din lucrările lui Mărtinaş şi Pal Demeter, care au întocmit lucrări la comandă pentru putere şi care să placă urechilor puterii. Mi se par mult mai interesante opiniile altor autori şi granzi în ale istoriei precum Florin Constantiniu , Neagu Djuvara…şi de ce nu Iorga.
      Cât priveşte acceptul, dacă trebuie să-l cer sau nu, greşeşti❗ Este o copie pdf care circula pe net şi nu este protejat de drepturi de autor. Dacă dorea să fie protejat de aceste drepturi, nu avea decât să indice acest fapt şi modalitatea de a fi redate cititorilor. Oricum, am indicat lucrarea şi numele autorului chiar de la început. Să zică mulţumesc pentru că îi fac publicitate😀

      Singura chestiune care mă interesează din această lucrare sunt obiceiurile , pe care le văd prin mine în perioada tinereţii mele, ….doar atât❗ Opiniile privind originea comunităţii nu le pot împărtăşii cu aceiaşi lejeritate cu care le face el, fără o prealabilă documentare din acte autentice ca cele de la Vatican. Cât am fost mic am ascultat multe istorioare ale bătrânilor, am colindat mult prin sat şi eram foarte entuziasmat de casele întradevăr vechi, acoperite cu paie şi cu gemuleţe mici. Sunt multe de povestit, dar nu cred pentru nimic în lume că noi suntem neam de valahi…

      Comentariu de zulu — luni, 7 Martie 2011 @ 8:57 pm

  3. Si el este un clejan care merita sa fie numit „om cult’––Victor Laslau, vicepresedinte UNPR, a declarat ca economia româneasca nu poate ramâne cantonata in modelul asistential. “O posibilitate a dezvoltarii afacerilor in România nu este data decât de promovarea performantei. Sigur ca toata lumea isi doreste protectie sociala, dar numai cu protectie sociala nu putem supravietui. Fara competitie nu avem sanse”, a afirmat Laslau. El a mai spus ca angajatorii nu pot mentine, la nesfârsit, angajatii neproductivi si ca noul Cod al Muncii aduce o clarificare in acest sens.–––Este un fragmen dintr-un articol din ziarul Desteptarea.Victor Laslau este vicepresedintele UNPR Bacau.

    Comentariu de xyz — luni, 7 Martie 2011 @ 9:56 am

    • Îl ştiu binişor pe Victor. Suntem apropiaţi ca vărstă şi era un tip de lider şi-n generală, după care am înţeles că a fost lider sindical. Da, bine zici, opinii sănătoase, dar opiniile sunt una iar opţiunile alta. Cred că s-a orientat greşit alegând UNPR. Probabil că , vede o oportunitate în alegerea făcută, pe care eu sincer nu o zăresc.

      Comentariu de zulu — luni, 7 Martie 2011 @ 9:16 pm

  4. Anton Coşa, Cleja. Monografie etnografică,
    Editura Semne, Bucureşti, 2001, 203 p.
    Istoria culturii comunităţii romano – catolice din Moldova, un domeniu abordat cu tot mai
    multă intensitate în ultima perioadă, îşi găseşte un nou ecou în lucrarea istoricului băcăuoan Anton
    Coşa, Cleja. Monografie etnografică.
    Fiu al unei comunităţi reprezentative pentru romano – catolicii moldoveni, autorul a
    dezvoltat sub forma acestei apariţii editoriale vechiul proiect al lucrării de licenţă, coordonat de o
    altă autoritate în studiul culturii populare a comunităţii în cauză, profesorul universitar Ion H.
    Ciubotaru.
    Cleja. Monografie etnografică, lucrare apărută sub egida Asociaţiei Romano – Catolicilor
    „Dumitru Mărtinaş” şi publicată la Editura Semne în anul 2001,

    Comentariu de xyz — luni, 7 Martie 2011 @ 10:01 am

  5. Nu sintem ceangai!”
    Data publicarii: 03/09/2001

    Locuitorii catolici din Cleja au infiintat ieri filiala locala a Asociatiei Romano-Catolicilor „Dumitru Martinas”, ca replica la Asociatia Ceangailor Maghiari din Moldova

    Daca pina in urma cu zece ani comunitatea romano-catolicilor covietuia in buna liniste si pace alaturi de comunitatea ortodoxa din Moldova, de citiva ani buni, o serie de articole aparute in presa maghiara, dar si actiunile mai multor asociatii care se autodefinesc ca fiind ale ceangailor maghiari din Moldova incearca sa agite spiritele si sa tulbure linistea locuitorilor din aceasta parte a tarii. Ca o replica la aceste provocari care se fac simtite in ultima vreme si in localitatile comunei Cleja, a luat fiinta si filiala locala a Asociatiei Romano-Catolicilor „Dumitru Martinas”, care isi propune sa contribuie la cultivarea si promovarea culturii, civilizatiei si traditiilor romanesti de pe aceste meleaguri.

    Constiuirea oficiala a acestei filiale a fost marcata de o serie intreaga de manifestari care au avut loc ieri, de la ora 12.00 la Casa
    Tineretului „Preot Leon Pista” din Cleja. Au tinut sa fie prezenti, alaturi de oficialitatile locale si de locuitorii acestei comune, senatorul PNL Dan Constantinescu, deputatii PSD Nicolae Sersea si Endre Bereczki, vicepresedintele Consiliului Judetean Dumitru Braneanu, monseniorul Dumitru Gabor, consilierul episcopului Petre Gherghel de la Episcopia Romano-Catolica Iasi, si parintele decan Erdes Stefan, parohul si decanul Parohiei Romano-Catolice „Sfintul Nicolae” din Bacau.

    In cuvintul de deschidere al acestor manifestari, Ioan Joja, primarul comunei Cleja, a adus un omagiu filologului Dumitru Martinas, primul ceangau care s-a procupat de problema originii ceangailor. „Sa spunem celor care nu vor sa auda, dar si celor care si-au vindut sufletele, ca noi am fost si vom ramine catolici romani din tata in fiu. Se straduie citiva sa ne convinga ca noi sintem de fapt maghiari si sa introduca in scolile si bisericile noastre romanesti limba maghiara ca limba obligatorie, incercind pe la cancelarii straine sa faca din comunitatea noastra romaneasca o comunitate etnica. Ceangaii nu exista! Exista doar romani de origine romano-catolica” a mai subliniat Ioan Joca.

    Vicepresedintele Consiliului Judesean a facut celor prezenti un apel la unitate nationala, iar istoricul Anton Cosa, originar din Cleja, a explicat originile populatiei romano-catolice din Moldova. „Sint romani transilvaneni supusi unui proces de secuizare care, odata ajunsi in Moldova, si-au continuat viata
    si obiceiurile. Chiar si portul popular este pastrator al traditiilor specific romanesti” a mai precizat Anton Cosa. Monseniorul Dumitru Gabor a amintit de o serie de articole aparute in ultima vreme in presa ungara in care numele arhiepiscopului de Bucuresti Ion Robu este maghiarizat, iar despre el se spune ca ar vorbi cu mama sa in limba maghiara. „Mama arhiepiscopului Ion Robu este moarta de citiva ani buni, iar arhiepiscopul nu cunoste limba maghiara. Noi sintem preoti, iar comunitatile noastre isi cunosc fosrte bine identitatea, nu trebuie sa vina altcineva sa ne spuna ce si cine sintem” – a mai spus monseniorul Gabor.

    Localnicii din Cleja povestesc ca de citiva ani, in acesta localitate s-a infiintat o filiala zonala a Asociatiiei Cengailor Maghiari din Moldova constituita la Sfintul Gheorghe, care incearca de citiva ani sa ii convinga la aparteneta lor la nationalitatea maghiara, sa le spuna ce de fapt sint ceangai si ca trebuie sa solicite introducerea limbii maghiare in scoala si la biserica. Oamenii nu se lasa dusi insa asa de usor si spun ca sprijina initiativa primarului de a infiinta aceasta asociatie in replica la cea a ceangailor din Moldova. Urmatorii pasi pentru constituirea acestei asociatii vor mai fi discutati saptamina viitoare, cind locuitorilor comunei Cleja le vor fi prezentati cei 30 de consilieri ai filielei si cei doi vicepresedinti. (E. SOLOMON)
    Un articol mai vechi ––despre asociatia D. Martinas Cleja––-

    Comentariu de xyz — luni, 7 Martie 2011 @ 10:17 am

  6. pe mine mă deranjează un lucru, si anume coşa anton nu aminteşte în textele sale k toate momentele folclorice de peste an decurg (geau)în limba maghiară. cântatul la morţi tot în limba maghiară. balada mioriţei tot în limba maghiară. toate kte le scrie, sunt scrise sub egida bisericii catolice si special la ordinul episcopiei de iaşi. apare maximum în bucureşti dar nicidecum în marile biblioteci din europa. sper din toată inima k după gergely petru vor fii schimbări si în episcopia de iaşi. doamne ajută

    Comentariu de gratzy — marți, 8 Martie 2011 @ 3:07 am

    • Dintotdeauna vor exista slugoi care sa-si uite originile. Uita limba materna crezand ca face bine.

      Comentariu de Anonim — marți, 8 Martie 2011 @ 9:17 am

  7. Dupa tine cine sunt slugi?Varianta Martinas-A.Cosa este imbratisata de foarte multi cetateni de confesiune catolica.Nu poti obliga pe nimeni sa se declare ungur ptr.ca sa o duca unii mai bine gen udmr.Daca ne luam dupa nume ,marea majoritate sunt nume de romani ardeleni,de exemplu:Ciuraru,Bordas,Ciobanu,Sabau,Vaida,Filip,Cotaru,Patrascu,Mariut,Marcus,Voidoc,Cosa Benchea,Duma si multe alte nume.Acum ce vor unii,se ne maghiarizeze inca odata,a mai fost o tentativa prin anii 50,cind au distrus citeva generati de copiiNu neg faptul ca uni sunt de origine maghiara,dar trebuie cautat in istorie,motivul emigrarii lor.Uni cercetatori afirma ca ,ei au devenit iobagi si de rusine au emigrat in Moldova stabilindu-se in satele de catoliciNu stiu de ce niciodata nu sa facut o dezbatere publica cu argumente istorice intre parti,sa se transeze odata acest subiect.Stiati ca, prima biserica de pe teritoriul comunei Cleja a fost de confesiune ortodoxa,situata in zona Alexandrina,care este vatra veche a satului Cleja.

    Comentariu de xyz — marți, 8 Martie 2011 @ 10:40 am

  8. Ceangăii locuiesc în județele Bacău, Neamț. Conform recensământului din 2002, trăiau în România 1.266 de ceangăi. Din 265.000 de catolici din Moldova, 95% se consideră și se declară români. Ei resping catalogarea ca minoritate etnică și atribuirea numelui impropriu de ceangăi, afirmând că sunt o parte a poporului român, o comunitate de confesiune catolică din sânul acestuia. Ei nu doresc nimic altceva decât să fie lăsați să trăiască alături de românii ortodocși în bună înțelegere, așa cum o fac de altfel de mai multe secole.

    Comentariu de xyz — marți, 8 Martie 2011 @ 8:20 pm

  9. Niste articole foarte interesante aici:

    http://www.partidulcivicmaghiar.com/

    Comentariu de adyman — vineri, 11 Martie 2011 @ 11:00 am

    • Mulţam gratzy❗ Îl voi copia integral .

      Comentariu de zulu — luni, 21 Martie 2011 @ 6:39 pm

  10. noi,clejenii,suntem fraieri

    Comentariu de cineva — luni, 9 Mai 2011 @ 11:22 am

  11. De ce incearca biserica din rasputeri sa ne faca romani???

    Comentariu de csángó — joi, 12 Mai 2011 @ 1:59 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: