CLEJA – IERI, AZI ŞI MÂINE

vineri, 1 Ianuarie 2010

Trebuie să uităm ce a fost!

Filed under: Uncategorized — zulu @ 5:40 pm

Anul 2009 a fost unul zbuciumat. Amprenta electorală şi-au spus cu vârf şi îndesat cuvântul. Mulţi oameni de înaltă calitate etică şi morală, au fost intimidaţi, agasaţi şi scărbiţi de agresiunile mediatice. Alţii, din raţiuni ce pot fi discutate, au devenit aliaţi. Interese meschine, invidii josnice, ranchiune, oftici şi vendete, ar fi trendul explicativ. Mai întristător, e vorba de dispreţul pentru valorile democratice , de demagogie şi iresponsabilitate. O situaţie similară se întămplase prin 90, când FSN-ul şi publicaţiile oficioase, demonizau tot ceea ce nu era conform cu ,,aspiraţiile” lor.

H.R. Patapievici surprinde corect, după părerea mea, în editorialul său din EvZ , o imparţială analiza  a anului politic romănesc 2009 . Iată câteva fragmente:

,, societatea românească s-a structurat politic în două categorii etanşe, categoria de duşman şi categoria de prieten, pe un unic criteriu – „chestiunea Băsescu”. Orice subiect de dezbatere publică a fost redus la poziţia sau opoziţia faţă de Traian Băsescu”

,, Forţa mediatică a coaliţiei anti-Băsescu a reuşit să inducă în opinia publică ideea că a fi anti-Băsescu este sinonim cu a fi raţional, democrat şi progresist. În aceste condiţii, cei care s-au pronunţat fie în favoarea lui Traian Băsescu, fie împotriva demonizării sale au fost stigmatizaţi aşa cum erau stigmatizaţi pe vremuri duşmanii poporului”

,, împărţirea societăţii în duşmani şi prieteni s-a transformat întrun război total, care a lăsat urme mai adânci decât ne dăm seama acum, în relaxarea de după alegeri, şi care nu s-a încheiat prin rezultatul de la urne”

Afirmaţia d-ul Neagu Djuvara este mai actuală ca niciodată : ,,Trebuie, repet, cam trei generaţii pentru a schimba o mentalitate…comunismul a reuşit rapid! A reuşit să strice! Iar ca să strici e uşor; ca să clădeşti e mai greu! “

update

A fost un eveniment care: te-a făcut să te îndragosteşti, ai plâns, ai dansat şi ai cantat pe cele mai frumoase cântece ale Regelui.

http://www.youtube.com/watch?v=5P-EJRdk3mQ

4 comentarii »

  1. Pe cind un articol despre Joca sau despre altcineva din administratia locala?
    Suna interesant ce scrii, dar poate s-ar potrivi mai bine daca i-ai avea pe buricele degetelor ( ma refer la taste) pe cei care ne gospodaresc comuna. Nu poti spune ca nu sint subiecte despre ei !

    Comentariu de omu' de bine — sâmbătă, 2 Ianuarie 2010 @ 5:36 pm

    • Toate la timpul lor. Nu-i am la inimă deloc aşa că 😉 !

      Comentariu de blitz09 — sâmbătă, 2 Ianuarie 2010 @ 7:59 pm

  2. Michael Jackson-Billie Jean-30th Anniversary Special

    Comentariu de e tare — sâmbătă, 2 Ianuarie 2010 @ 7:07 pm

    • He did it for the best !… mai mult curaj. Poate te vor urma şi alţii 😀

      Comentariu de blitz09 — sâmbătă, 2 Ianuarie 2010 @ 8:04 pm


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: