Prezenta cumanilor ar fi schimbat ceva?

Emilia Corbu / Cumanii din Ungaria si puterea unui zvon

Ungurii îi numeau pe cumani “kun” sau “kunor”. 40.000 (fara femei si copii) de cumani, condusi de regele Kuthen, au cerut regelui Ungariei, Bela al IV-lea, sa îi primeasca în tara lui. Acesta i-a primit cu bunavointa, calculând potentialul lor militar. Au fost crestinati în rit catolic si nasul de botez al lui Kuthen a fost chiar regele maghiar. Convietuirea lor alaturi de unguri a fost însa imposibila. În primul rând datorita faptului ca aveau preocupari diferite. Ungurii încep sa îi acuze pe cumani ca vitele lor le distrug semanaturile si recoltele, ca le rapesc femeile, ca autoritatile îi favorizeaza etc. Dupa mai multe interventii si discutii, Dieta maghiara s-a întrunit si a hotarât ca populatia cumana sa fie separata pe familii nobiliare care, cu oamenii lor, sa fie raspândite în toate provinciile Ungariei. Aceasta decizie a fost respinsa de Cumani, care au refuzat sa se desparta si prin urmare s-au dus cu totii în tinutul nelocuit al Ungariei. Disensiunile au încetat, dar viata lor în pustie nu era prea fericita, de vreme de unii cumani ajunsi în saracie se angajeaza, pe mai nimic, la unguri. Când lucrurile pareau linistite apar tatarii. Regele si nobilimea maghiara s-au mobilizat greu. I-au chemat si pe cumani ,care au venit cu totii “într-o inima de pe unde se aflau”. S-a raspândit însa un zvon conform caruia cumanii ar trece de partea tatarilor. Zvonul s-a dovedit ulterior fals, dar consecintele lui au fost catastrofale. În primul rând, regele Kuthen a fost arestat, ungurii s-au rasculat împotriva cumanilor si cum garda care urma sa îl însoteasca pe Kuthen la rege a intrat înnarmata, garda cumana a ripostat cu sageti. Desi ungurii spun ca nu au vrut sa îl omoare, capul lui Kuthen a fost aruncat pe fereastra multimii rasculate. Când cumanii au auzit de asasinarea regelui lor au fost descumpaniti, dar daca au fost atacati de unguri au ripostat si, trecând prin foc tot ce le iesea în cale, au parasit ungaria, trecând în Bulgaria.

Prezenta cumanilor ar fi schimbat ceva?

Cert este ca unor razboinici nomazi doar o cavalerie nomada le putea raspunde, iar singurii care stiau sa lupte cu tatarii erau cumanii. Înca de la venirea lor în Europa cumanii au dovedit ca luptau diferit de ceilalti. Atacurile lor aveau mereu elementul surpriza, fie ca atacau noaptea, fie din locuri de unde nu te asteptai. De asemenea, stapâneau tehnica învaluirii adversarilor, foloseau locurile înguste, mlastinile, simulau atacuri în alte zone, pentru ca apoi sa atace din alta parte. Ca sa nu mai spun ca ploaia de sageti pe care cumanii au abatut-o asupra cruciatilor care atacasera Imperiul Bizantin în 1204, a ramas de neuitat pentru francii care si-au pierdut atunci pe “vestitul împarat Balduin”. Cumanii luptau de pe cai, în goana, ca unii care stateau tot timpul pe cai, de acolo vorbeau, îsi mânau vitele, se odihneau si tot caii îi însoteau în mormânt.

Faptul ca erau singurii care aveau sanse împotriva tatarilor o dovedeste lupta din 1285, când atacul tatar asupra Ungariei a fost respins doar de cumani,  ramasi sa lupte alaturi de regele Ladislau al IV-lea, abandonat de nobilimea maghiara.

Între timp, Ungaria, confruntata cu o criza demografica, i-a reprimit pe cumanii care aici se vor stabili definitiv.

Vă invit să completaţi chestionarul

Un simplu CLICK şi-ţi apare chestionarul: PRIMĂRIA CLEJA / KLÉZSEI ÖNKORMÁNZYAT – Plan Integrat de Dezvoltare Cleja

Preotul Satului

Vichilix Somușca/ Primul paroh din sat a fost părintele Gherghina Ioan, pentru noi cunoscut sub numele de Gyorgyine Pater. Un om cu caracter mare. Un om care mai bine a muncit în închisorile comuniste din Delta Dunării decât să se lepede de Rândul Franciscan. Gyorgyine Pater era un om sfânt în adevăratul sens al cuvântului. În anii căt a fost paroh în sat, ne ajuta din toate punctele de vedere. Chiar și material ajuta pe cei ce aveau nevoie. Pusese telefonul fix în parohie ptr ca cei ce au nevoie de telefon să se folosească de ea (salvare, pompieri sau alte urgențe, atunci nu exista telefon mobil). Pe timpul lui Gyorgyine pater ușa parohiei era deschisă 24 din 24 de ore. Știa să laude satul și dacă era nevoie știa să folosească cuvinte de dojană. Știa să se apropie de om și la nevoie să-l întăreasca sufletește. Era un adevărat păstor al sufletelor un adevărat om al credinței în Dumnezeu. Ne știam locul nostru în lume chiar dacă eram în floarea comunismului minciunos. La bâlciurile din satele vecine era mereu înconjurat de foarte multă lume. Foarte mulți vreoiau doar să-l atingă. Dacă el ținea predica atunci erau mulți la bâlciul respectiv. Pe vremea ceea era o mândrie că eram din Somusca.

Gyorgyine pater a fost un preot de nota 10.

După Gyorgyine Pater a venit ca paroh părintele Eduard Ferenț. Eduar pop. Un preot învățat, un om drept și cu o cultură foarte mare. Se comporta frumos cu noi. Erau câțiva care spuneau că este un dușman al poporului dar noi nu dădeam importanță acestor zvonuri. Eduar pop de la bun început ne-a spus în bisercă ”Aud că oamenii din sat vorbesc mai mult pe ungurește. Rog bătrânii care nu știu româneste să folosească la spovadă limba pe care o știe și o vorbește”. Marea majoritate a oamenilor au răsuflat cu ușurință, pentru că aceste cuvinte erau destul de importante pentru ei. Eram mândrii de Eduar pop și eram mândrii că suntem din Somușca.

Eduar pop a fost un preot de nota 9-10.

Din 1984 succesorul lui Eduard Ferenț a fost părintele paroh Gal Mihai. Gal pop. Parohia din Somușca a intrat pe un drum al decăderii morale, care ține și în zilele noastre. Gal pop era mai mult un bețiv decât un păstor al sufletelor. De multe ori adormea în scaunul de spovadă, se clătina vizibil în timpul liturghiei. Semâna mai mult a maistru zidar decât a preot. De la început ne-a zis de pe altar că ”Să nu vorbească nimeni pe ungurește în scaunul de spovadă pentru că eu nu vreau să aud nimic în limba asta a diavolului”. De multe ori certa femeile mai în vârstă să numai vorbească pe ungurește. Prima dată a început să-și bată joc de tineretul satului. A impus ca distracțiile să se țină numai până la orele 22. După ora 22 se plimba cu ciomagul în mâna și pe cine găsea pe drum sau în poartă cu prietena, îl lua la ciomăgit. Spovăduia numai pe cine vreoia. Era mereu beat și mereu nervos. A desființat consiliul parohial și a pus oameni noi care erau fideli lui. A început să-și impună legile propii pentru tot satul.
Am început să ne debusolăm. Numai simțeam că suntem ascultați în problemele noastre, numai auzeam un cuvânt de laudă, nu mai aveam un ajutor sufletesc, numai eram mândrii de noi în acele timpuri crâncene ale comunismului. Am început să mergem cu capul aplecat. Ne-am uitat fără să comentăm nimic cum a izgonit din sat familia lui Patrascu Gheorghe Pitiri, din niște motive personale. Pâna la căderea dictaturii comuniste numai securitatea reprezenta un anumit frâu ptr Gal pop. După decembrie 89 Gal pop nu a mai ținut cont de nimeni și nimic. Era o perioadă întunecoasă când fiecare om își căuta locul în țara asta. Economia era la pamânt. Moralitatea se împotmolise undeva prin mocirla comunistă. Oamenii atunci aveau cea mai mare nevoie de biserică. În perioada asta nefastă Gal pop începea demolarea bisericii vechi. Bani nu erau. Locurile de muncă se desființau în fiecare zii cu sutele. Tot mai mulți începeau să se uite din ce în ce mai des la fundul paharului cu vodca Bunica sau Adio Mamă. În vremurile acelea nu ne lipsea o construcție de biserică nouă. O construcție grandioasă, un edificiu care ne-a terminat material mai mult de cinsprezece ani și care defapt nu se va încheia niciodată. Este o cladire prost gândită și anapoda construită. Gal pop ne-a luat biserica construită de strămoșii noștrii, medeanul din fața bisericii, teii, grota, umbra rece de vară a nucilor de lângă biserică. NE-A LUAT ISTORIA SATULUI.
Avem în schimb a ”catedrală”, o dita mai biserică în care vara e foarte cald și iarna e foarte frig. O biserică fără temelie adevărată pentru că a fost facută fără dorința satului. Ne aducem bine aminte când Gal pop nu a ascultat de majoritatea satului și s-a răstit la noi spunând că dacă nu vrem, el o să facă și singur biserica asta. Nume nu spun cine era lângă el pentru că acum numai are rost. Din păcate dărămatul a mers repede dar ridicatul a fost lung si cu eforturi imense din partea satului.
La liturghia de seară din ziua sfințirii bisericii Gal pop ne spunea că ”Numai acum îmi dau seama că biserica asta nu e goală ci e prea mare pentru satul acesta”.

Mulțumim pentru sinceritate.

La slujba de rămas bun ne-a prezentat următorul paroh în felul următor ”Nu mai am puterea să continui această biserică dar va veni un preot cu multe pile sus puse și el va termina biserica”.

Gal pop a fost un preot de nota 5-6.

Următorul paroh a fost preotul Maties Francisc. Omul cu pile. Un preot încrezut, cu studii superioare, cu lipsa culturii generale și a celor șapte ani de acasă. A venit cu un Golf II pe care l-a schimbat in III. IV. si a plecat cu golf V. În timpul cât a fost parohul satului, noi eram după placul lui când o turmă de oi, vite, nestiutori de carte, boi, animale și multe altele de acest gen. Fiind un om al timpurilor noi, pentru el timpul însemna bani. Deci din lipsă de timp, bine înțeles, la noi slujbele de duminică țineau 25-30 de minute. Temele predicilor erau luate de pe radio șanț și nu prea aveau nici o tangență cu cărarea spre Dumnezeu. Era mai mult ocupat cu învrăjbirea dintre noi şi cu ofertele PSD. Ne invăța de pe altar cum trebuie făcut sex. După spusele lui era o necesitate pentru că suntem niște animale și să ne învățăm ca oamenii. A încercat să ne explice că trupul credinciosului decedat este defapt un hoit, că nu trebuie să facem praznic în cinstea fratelui nostru trecut în viața veșnică. Ne-a interzis trasul clopotelor când se aducea în sat un frate de al nostru decedat în alt loc. De Sfintele Rusalii Duhul Sfânt nu ia nici un fel de chip cel mai puțin chip de porumbel, că florile care se sfințesc în biserică nu sunt bune nici pentru vaci darămite pentru înlăturarea duhurilor rele sau pentru altfel de obiceiuri. El făcea liturghie cu prohod și cununie la un loc căci așa vreoia el. Defapt nu înțelegeam de cine își bate joc cu acest gest, de familia îndoliată sau de familia veselă. Încet încet am început să credem că noi suntem niște oameni de nimic. După el satul era împărțit în felul următor: o mână de oameni buni (apropiații lui, PSD-iștii) și restul, oameni de nimic și fără caracter minus UDMR-iștii care defapt nici nu erau oameni. Dar cum bine știam el venise să ne termine biserica. Toată puterea muncii satului în acești ani lucra ce și cum putea prin străinătăți. Se trimiteau acasă bani, din care o treime sau de multe ori chiar și jumătate erau absorbite de construcția bisericii și de schimbul golfurilor + excursiile prin străinătăți ale preotului. Cel puțin așa se crede, având în vedere că el avea un salariu de cinci-șase millioane pe lună. După acești ani de deprimare sufletească și decădere morală, îndepărtare de la adevărata credință în Dumnezeu încercam să sperăm în mai bine.

Matieș Francisc a fost un preot de nota 4-5.

În 2008 parohul din Somusca era Preotul Cosa Stefan. Un om inteligent, cult, învățat și gospodar. A priceput repede că suntem debusolați și învrăjbiți unii împotriva altora. La început a încercat să elimine aceste divergențe dintre oameni. O parte din consătenii noștri văzând că preotul nu e de nici o culoare politică și că nu are de gând să asculte de primarul PSD-ist, imediat l-au trecut obligat în tabăra PDL sau UDMR. Acești oameni erau mereu torționați de preotul Maties și de către primar. Lucrurile au escalat din grav în foarte grav. Decăderea noastră a atins culmi de neînchipuit in viața acestui sat pașnic până nu de mult. Am aruncat fecalii de om în curtea parohiei, ne certam în gura mare cu preotul după slujba de duminică. Ne-am luat la bătaie cu preotul. Am ajuns ca azi să fie o rușine să zici că ești din Somușca.

Coșa Stefan a fost un preot de nota 8-9.

Acum este preot paroh părintele Ciceu Valentin. Încă nu-l cunoaștem. Doar atât știm că e din Faraoani. Oamenii din Tărâța au spus și bune și rele despre el. Pâna de crăciun o să-l cunoaștem și noi. Sperăm să ne arate drumul bun spre Dumnezeu.
Să ne trezească dragostea Dumnezeiască din noi. Să ne învâțăm a simți iubirea aproapelui. Să trăim ascultând de cele zece porunci ale lui Dumnezeu. Să ne arate că timpul nu înseamnă bani, timpul înseamnă însăși viața noastra, viață cu care suntem datori lui Dumnezeu. Să ne ajute să fim uniți și să trăim în spiritul lui Dumnezeu așa cum au trăit părinții și părinții părinților noștrii. Să ne dăm seama că satul nostru a fost și este un sat cu oameni demni și mândrii, și trebuie să ieșim din acest val de degradare morală în care am fost aruncați de niște oameni incapabili în munca lor. Oameni care nu au avut chemare pentru a fii în slujba Domnului.

Să fim ca odinioară: ” Mândru de a fii din Somușca”.

Se întămpla în urmă cu trei ani….

„Ce înseamnă a manipula?”

Ora de conştientizare. „Profesori” – Felicitas, bibliotecara satului şi Isidor Ştirbu, membru al Asociaţiei Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaş”. Nu-şi spun ceangăi, ci români. Cele şase fete s-au aşezat în faţa lor, la o masă din bibliotecă.

-„De ce vreţi voi să învăţaţi maghiara?”, întreabă Felicitas.

-„Ca să ştim o limbă străină, cine ştie ce se întâmplă mai târziu şi poate o să avem nevoie. Şi, dacă tot e gratis…”, răspunde una.

-Sare colega: „O profesoară unguroaică ne-a spus că înainte la noi se vorbea maghiară curată şi cu timpul s-a (neîncrezătoare)… românizat. Şi ei au venit să reînnoiască limba, cumva. Dar nu ştiu dacă să cred asta”.

-Dar „de ce cred ele că le-au sosit profesori de maghiară şi nu de engleză”? Tăcere. Fetele se privesc ca la lecţie, când ai răspunsul corect, dar nu-l dai, de teamă să nu greşeşti. Claudiei i se mişcă buzele, dar nu se aude nimic. Apoi, în şoaptă:

-„Ca să, ăăăă, ne atragă?”. Colegele o privesc îngrozite, ca şi când Claudia le-ar fi citit gândurile. E prima dată când vorbesc despre asta.

-„Pe site-ul Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi scrie că profesorii voştri sunt angajaţi să vă predea etnologie maghiară. Nu limbă”, zice Isidor.

Felicitas deschide dicţionarul şi, rar de tot, le citeşte definiţia cuvântului „etnologie” – ştiinţă care se ocupă cu studiul caracterelor etnice, cu structura şi evoluţia popoarelor.Închide dicţionarul. Fetele n-o mai ascultă. Încep să se întrebe una pe alta:

-„Cum s-ar zice… ăăăăă…. din români să fim maghiari?”. Claudia scutură din cap: „Nu, nu, e imposibil, noi suntem în România, nu în Ungaria”.

Isidor îi explică cum că ungurii de la asociaţie ar încerca să introducă obligatoriu limba maghiară în şcoli, iar că asta nu o pot face decât dacă-i conving şi pe ceangăi.

-„Nu e nimic rău în a şti şi această limbă, dar nu mi-ar conveni ca copiii mei să vorbească numai maghiară”, îi răspunde ea.

Felicitas le şochează cu încă o întrebare:

-„Voi ştiţi ce înseamnă a manipula?”.

Nota admin. blog : Da Felicitas, ştim…tocmai ce aţi făcut voi se cheamă manipulare, adică “actul de a influenţa sau de a persuada  executat desăvarşit“

Puii de ceangăi, cazuri sociale

„98% dintre copiii care vin la cursurile astea sunt cazuri sociale. Ca să-i atragă, asociaţia nu le oferă numai bani, ci şi alimente. Eu sunt ceangău get-beget, dar nu ştiu ceangăieşte, vorbesc numai româneşte. La noi, tinerii mai ştiu pe ceangăieşte doar înjurăturile. Mie îmi place România, vreau să trăiesc aici. Am refuzat ofertă de muncă de mii de euro în Dubai, deşi aici câştig mai puţin”, spune Isidor. „Ştiu un român care predă maghiară copiilor ceangăi, îi învaţă şi dansuri populare ungureşti. Mi-a zis că lucrează cu copii între 6 şi 14 ani, că ăştia sunt mai influenţabili. El primeşte bani pentru asta, mi-a zis că o ia ca pe o afacere şi că nu vrea să se gândească dacă e rău, sau e bine”. Domnii de la judeţ s-au supărat pe cursurile de limbă maghiară. Inspectoratul Judeţean Bacău a dat în judecată Asociaţia Maghiarilor Ceangăi, cerând desfiinţarea acesteia. Însă a pierdut.

Adrian Solomon, preşedintele asociaţiei, ne-a explicat aşa: „Ceangăii vorbesc o maghiară arhaică, fiindcă aici nu s-a produs niciodată reînnoirea limbii, ca în Ungaria. Sate întregi ca Faraoani, Cleja sau Pustiana sunt comunităţi compacte  de ceangăi de origine maghiară, dar oamenii au fost educaţi că sunt români. De asta, în locurile unde copiii mai înţeleg maghiara, am angajat referenţi care să facă cu ei activităţi extraşcolare”. Însă de la „ora de conştientizare” din bibliotecă, activităţile extraşcolare parcă nu mai merg aşa de bine. Isidor Ştirbu zice că, după asta, fetele s-au sfătuit între ele şi şi-au luat o pauză de maghiară.

Integral AICI